Tradusǎ de Ioana Gheorghiu pe Iunie 6 2010
De-a lungul ultimilor ani, mass-media ne spune că America este o societate in care, copiii devin independenti din ce in ce mai greu comparative cu generatiile anterioare . Este un adevar spus dur . Aparent nu este greu sa terminati un colegiu şi apoi sa locuiti cu părinţii dumneavoastră pentru câţiva ani, neplatind de multe ori chirie. La fel ca atunci când ai fost in liceu, mami are un mic dejun cald pentru tine pe masa, ca in vremurile când te sculai din pat la ora 10am. Diferenta e ca atunci, de fapt, la ora 10am. Plecai la scoala Acuma, la ora 10am, eşti acasǎ unde navighezi pe internet in cautarea unei companii care crede că o diplomă în istoria artei şi literatură vă poate califica pentru un loc de muncă. Revista Fortune a piblicat recent un articol despre părinţi care participǎ la interviuri pentru locuri de muncă cu copiii lor. Şi nu mă refer la faptul ca asteapta afara pe hol ci stau lângă fiii şi fiicele lor la interviuri in sine . Nu glumesc.
Oricum societatea a dovedit unde a dus asta. Mame si taţi fac lucruri pentru copiii lor adulţi in aceste zile , care , nu cu mult timp în urmă, au fost considerate a fi obligatia copiilor. Am presupus intotdeauna , că, în ciuda aceasei schimbari tulburătoare a societatii , toţi studenţii şi părinţii încă mai ştiu că cererile de burse sunt încă 100% responsabilitatea studenţilor, nu a parinţilor. Dar, diverse ocazii, mi – au dovedit ca am gresit.
O dată , am primit un plic unde am găsit o scrisoare de două pagini (faţă şi spate) scrisǎ de mână de mama unui student de liceu senior, in care a motivat de ce fiica ei ar trebui să primească bursa noastrǎ. Eu nu sunt o persoană fara inima , nici cu o minte închisǎ, am citit scrisoarea întreagǎ înainte sǎ îmi făc o opinie . Când citesti mii de aplicaţii de burse de studiu ca mine , stii cǎ există o mulţime de situaţii ciudate la care nu te-ai gândit. Mii de copii sunt paralizaţi si nu pot scrie, alţii sunt orbi, etc. Deci, trebuie să ai o minte deschisǎ, cel puţin la început.
Cu toate acestea, asta nu a fost cazul aici. Mama a explicat că ea a încercat sa o determine pe fiica ei să faca eseul , dar că ea pur si simplu nu a putut , pentru că toate celelalte activităţi extracurriculare îi foloseau timpul. Este gresit sa-i spui asa ceva unei persoane care primeşte sute de eseuri de zi cu zi, şi la orice oră din noapte, de la studenţii care sunt implicaţi în diverse alte activităţi, dar încă îşi găsesc timp pentru a finaliza cererile de burse lor proprii, fără ajutorul
parintilor .
|
|
In plus scrisoarea lungǎ a mamei evidentia foarte puţine lucruri despre fiica ei, in cea mai mare parte a ei , se specifica ca ea avea nevoie de bani pentru a merge la şcoală. In mod evident imi voi aminti mereu de aceasta scrisoare – nu în fiecare zi o mama aplică în locul studentului – dar este de asemenea si trist. Cat de disperata trebuie sa fi fost aceasta mama pentru a scrie o scrisoare de două pagini, prin care de fapt cerşea sǎ îi trimitem bani fiicei ei?